Strategie și tool-uri:
2012: Platforma Canva este fondată de 3 australieni: Melanie Perkins, Cameron Adams și Cliff Obrecht. Se lansează în varianta beta, cu o listă de așteptare care adună peste 50.000 de abonați, iar în 2013 să se lanseze oficial.
2014: 150.000 de utilizatori. Guy Kawasaki, un renumit expert în tehnologie, se alătură ca ambasador al brandului.
Iulie 2014: Finanțare cu 3,6 milioane de dolari. Ajunge la 600.000 de utilizatori. Se lansează butonul „Design”.
Noiembrie 2014: 1 milion de utilizatori. Lansarea școlii de design online. Design marketplace pentru lansarea designerilor profesioniști. Se afirmă că până la această dată s-au realizat 437.000 de designuri săptămânale.
2015: 2 milioane de utilizatori. Se introduce varianta premium, „Canva Pro”.
2017: Canva a deservit 294.000 de clienți plătitori, ajungând la profitabilitate cu ajutorul a peste 5 milioane de utilizatori.
2019: 2,4 miliarde de dolari. Lansarea Canva for Education, în scopuri educaționale.
2021: Canva a fost evaluat la 4,5 miliarde de dolari. 30 de milioane de utilizatori lunar.
septembrie 2021: Platforma a primit o investiție de $200 milioane, la o evaluare de 40 de miliarde de dolari.
Lista de așteptare
Canva s-a lansat pe o piață limitată. Au crescut rapid la 50.000 de utilizatori datorită listei de așteptare, iar imediat dupa lansare lista a ajuns la 150.000 de oameni. Cu astfel de numere, cei din afară au vrut să intre și ei pe lista exclusivă de așteptare.
Nișa nu era acoperită
În 2012, majoritatea instrumentelor de design erau deja complicate și sofisticate, iar acest lucru le-a făcut greu de folosit pentru utilizatorii noi sau ocazionali. Canva a răspuns la această nevoie urgentă, care i-a ajutat să atragă utilizatorii aproape fără efort. De asta aveau cu adevărat nevoie.
Ușor de învățat, ușor de stăpânit
Melanie Perkins a văzut că problema nu se rezumă doar la instrumentele care îi împiedicau pe oameni să facă designuri interesante – ei credeau că nu o pot face deloc. A face platforma cât mai ușor de înțeles și a oferi rezultate excelente în câteva minute a devenit unul dintre cele mai importante obiective.
Butonul „Design”
Canva a introdus butonul „Design” pentru a putea fi integrată destul de rapid pe site-urile terțe. Pe scurt, Canva se poate conecta la alte platforme, iar asta reprezintă un super beneficiu pentru utilizatori. Printre altele, este folosit de HubSpot.
Targeting
Un public țintă larg este adesea o durere de cap. Nu știi cu cine vorbești și nu poți crea un mesaj care să rezoneze cu adevărat cu publicul. Canva a abordat asta prin nevoi. Nu contează dacă ești un profesionist în marketing sau vânzări, ori un student, dar dacă trebuie să faci un design, Canva este pentru tine.
Cuvinte-cheie cu dificultate mică
Canva folosește targetarea inteligentă atunci când vine vorba de SEO sau de căutare. Nu includ prea multe cuvinte-cheie precum design tool, dar folosesc cuvinte-cheie cu o dificultate mai mică, care sunt legate de problemele de design – cum ar fi color scheme.
Poate fi folosit pe gratis
O alegere importantă pentru creșterea Canva a fost gratuitatea. Instrumentele precum Photoshop erau scumpe, dar în Canva există prea puțin problema deciziei de cumpărare. Poți folosi platforma gratuit pentru prima dată, te poți îndrăgosti de ea și o poți folosi fără să plătești niciun ban. Între timp, de la lansarea Canva, și Adobe a modificat abonamentele lunare pentru tool-urile de design, pentru a acoperi o plajă mai mare de clienți.
Psihologie
Teoria reciprocității
Oamenii simt nevoia de a întoarce favorul. Canva oferă gratuit o valoare imensă pentru milioane de oameni. Acest lucru creează dorința de a da ceva înapoi, mai ales că platforma este gratuită. Și așa se ajunge la word of mouth (împărtășim experiența Canva din vorbă în vorbă). „Măcar atât să facem și noi.” Iar asta duce la foarte mult trafic.
Limitarea accesului
Limitarea accesului a jucat un rol în dezvoltarea timpurie a Canva în timpul fazei beta. Puteai vedea acele designuri interesante, dar nu puteai intra pentru a le folosi. Ca atare, cererea a crescut.
Dovada socială
Word of mouth se leagă de obicei de dovada socială. Membrii comunității acționează ca niște promotori ai platformei și, dacă mesajul ajunge la prietenii lor, aceștia vor fi mai dispuși să o încerce deoarece au încredere în sursă.
Flow-ul
Pe astfel de platforme lucrăm cu un anumit flow, cu o anumită concentrare. Cu instrumente precum Photoshop, un începător și-ar ieși din starea creativă, și-ar pierde flow-ul pentru a căuta tutoriale de design, pentru a întreba cum să finalizeze ce a început etc. Multe întreruperi. Canva a făcut o treabă extraordinară cu onboardingul. Poți urmări pașii prezentați la început, fiind ușor de înțeles. Te deplasezi prin taskuri fără distrageri.
Andrei David este fondatorul agenției digitale ADACITY și are peste 10 ani de experiență în marketing digital. El este specializat în crearea de strategii de marketing eficiente, generarea de lead-uri și performance marketing. Andrei este cunoscut pentru obținerea unor rezultate excelente pentru clienți din domenii ca Real Estate, Medical sau Media.